Scriu, cu lacrimi in ochi, fiindca e 10:19, si deja sunt 30 de grade. Simt cum ma topesc si ma scurg asa incet sub birou. Caldura pur si simplu sta afara si ma asteapta, si incet incet simt cum suge toata vlaga din mine. Cele 30 de grade, sunt o dovada ca omul nu e niciodata multumit. Ne dam cu fundul de pamant ca ii prea frig, si sa vina vara, cand vine vara nu e bine fiindca e prea cald, si totusi sa vina toamna, dupa aceea problema e ca ploua prea mult si tanjim dupa iarna fiindca e frumos, si luminite si zapada si colinde si mancare cat cuprinde, iar la final, e bai ca de ce nu vine primavara fiindca ne-am saturat de cojoace. Intr-un final vine din nou vara, si o luam de la inceput. Ne invartim in cerc, un cerc vicios mai exact.
